O imbratisare,o indurerare...(III)

      O noua zi de primava in care aerul rece ma inviora.Florile incepeau sa infloreasca tot mai mult pe zi ce trece,asa cum crestea in mine dorinta de a fi cu Stephan.Ce frumos ar fi!Si in gand imi reveni cuvintele care mi le-a spus Eva: Nu are pe nimeni.Dar asta nu inseamna ca ma place.Nu ar trebui sa-mi mai bat capul cu el.M-am imbracat repede si am fugit spre liceu.Ziua a decurs obisnuit ca de fiecare data.
     -Deci cine e?imi zise Andrew facandu-ma sa tresar.
     -Ti-am zis ca nu te intereseaza.
     -Da,da!Scuteste-ma de chestia asta si spune-mi adevarul.Cine e?
       Mi se parea mie sau chiar depistam in vocea lui un ton de agitatie.Oare chiar tinea la mine?Nu,el doar flirta cu toate fetele.Nu putea sa fie gelos fara niciun rost.Asa ca eu am continuat sa-mi atintesc privirea spre pamant ne mai spunand nimic.Simteam cum devenea tot mai nelinistit.Dar si-a dat seama ca nu putea sa scoata nimic de la mine asa ca m-a lasat in pace.Era atat de liniste,desi eram in curtea liceului unde se aflau multe grupuri de elevi care vorbeau,radeau si ....barfeau.Eu preferam sa stau singura pe banca,in loc sa schimb cateva informatii despre nu stiu ce lucru.Deodata cineva aparu in fata mea.Cand mi-am ridicat privirea,am dat de ochii Evei.Puteam sa-i citesc curiozitatea din privire.
     -Am facut ceva?am intrebat eu parand nevinovata.
     -De ce m-a intrebat Andrew despre cine e vorba?
     -Oh!Si pe tine?
     -Cum si pe tine?ma intreba ea ridicand o spranceana.Eu cred ca el chiar tine la tine,altminteni nu s-ar purta asa.
    -Nu tine la mine si nici eu la el.Doar ma sacaie.Nimic mai mult.Eu am alte probleme decat un pusti sacaitor caruia nu-i merg farmecele cu o fata.O sa se duca la alta.
    -Nu fi atat de cruda.Nu-ti varsa nervii pe el.Si legat de Stephan...eu tot cred ca ar trebui sa vorbesti cu el.Ezita putin sa continuie si apoi zise: Pana nu va fi prea tarziu.
     Mi-am atintit privirea incotro se uita si Eva.Era Stephan langa o fata care tot il tinea in brate.Oare sa fie adevarat?Chiar l-am pierdut?Nu!Nu se poate sa fie adevarat.Cu ochii inlacrimati m-am ridicat si am fugit direct spre baie.Veni si Eva dupa mine,dar vazandu-ma indurerata tot ce facu a fost doar sa ma ia in brate si sa-mi zica ca totul va fi bine.Dar nu era.Desi putea doar sa-l tina in brate fara niciun motiv anume.Multe fete fac asta.Speram sa fie acesta raspunsul.Orele au trecut tot mai repede.O parte din minte se chinuia sa fie atenta la lectie,dar imaginea cu el si fata aceea imi tot aparea in minte.Am fost toata ziua tacuta,pana in ziua urmatoare cand in fata mea aparu Eva.Avea un zambet larg ce-mi spunea ca are ceva sa-mi destainuie.
    -A zis Stephan ca te asteapta dupa ore in fata liceului!

O mica speranta..(II)

      Stephan!Ah!Cat de bine ii statea uniforma.Cu parul brunet care il aranja intr-un mod mai dezordonat imi facea picioarele sa tremure.Acei ochi de un caprui ce nu puteai sa-i uiti atat de usor ma faceau sa-i sar in brate.Parca il si vedeam cum venea spre mine cu acel zambet jucaus.Dar nu-mi imaginam.Chiar se indreapta spre mine.Ce ma fac?Cum arat?Ce-o sa spun?Am inspirat adanc si mi-am facut curaj.
     -Buna,Rose,imi zise el cu vocea lui blanda.
     -Buna!Incercam din rasputeri sa nu-mi tremure vocea.Trecu pe langa mine si am putut sa-i simt parfumul, care nu semana deloc cu parfumul ametitor a lui Andrew,ci era mai dulce.
     -Esti OK?ma intreba Eva,dar vazand ca eu stau nemiscata si doar zambesc,ea continua:Ar trebui sa iesi cu el.
     -Poftim?am tipat eu, iar cativa elevi isi intoarse privirea spre mine.
     -Da!Iesi cu el.Cred ca va potriviti,mai ales ca tu chiar il placi.
     -Nu pot sa-i cer asta.E mai mare decat mine si....Cuvintele mi s-au scurs repede de pe limba incat nu stiam ce sa mai zic.
       Ne-am continuat drumul spre clasa in tacere.Nu puteam sa ma duc la el pur si simplu si sa-i cer sa iasa cu mine.Daca ar rade sau mai rau: ar rade toti de mine.Nu trebuie sa las sa se intample asta,mi-am zis in gand.Dar chiar mi-as dori sa aflu daca si el tine la mine.Iar acest gand mi-a suras.
     -Mi-as dori...mi-as dori sa aflu ce simte el cand ma vede.Daca se gandeste la mine,am zis eu mai mult pentru mine.
     -As putea sa aflu daca vrei.
     -Serios?am intrebat eu ridicandu-mi privirea din pamant spre ea.
       Dupa sunarea clopotelului care ne anunta ca orele s-au terminat,am alergat spre Eva sperand ca a aflat ceva.Dar tot ce mi-a zis a fost ca nu are pe nimeni.
     -Cine nu are pe nimeni?ne intrerupse Andrew.
     -Nu conteaza.Nu te intereseaza pe tine,i-am zis eu pe scurt sperand ca va pleca.
     -Hei!Vreau sa aflu cu cine concurez,imi spuse punandu-si bratul de dupa gatul meu.Desi stiu ca eu voi castiga.
     -Ha,ha,ha!Ce amuzant esti,Andrew,i-am zis impingandu-l.Cum spuneam: intre noi nu este si nu va fi nimic.Acum te rog sa ne lasi in pace sau voi fi nevoita sa-ti trag un sut.
       El facu o plecaciune si noi am continuat sa mergem mai departe.Eva incerca din rasputeri sa-si abtina rasul, desi nu prea reusea.I-am atintit o privire care o facu sa redevina serioasa.Tot drumul am fost tacute amandoua.Acest lucru mi-a facut ca gandurile sa-mi zboare iar la Stephan si la dorinta de a afla daca ma iubeste.Dar cum as putea sa aflu asta?Cand mai mult de "buna" si "ce faci?" nu ne spunem.Ajunsa acasa,mi-am facut un dus si m-am bagat in pat, deoarece pana si pofta de mancare imi pierise.As fi vrut sa fac ceva...dar ce?Poate o sa-mi fac curaj si am sa-l intreb.Cu siguranta...

Inceputul..(I)

      Deschid ochii incet si sculandu-ma din pat obsev ceasul.
   -Este 10 deja?am tipat deodata.Cum se poate sa fi dormit atat de mult fara sa ma sune?Imi iau telefonul si....Un apel pierdut!
     Imi arunc telefonul pe pat si ma imbrac repede in uniforma,imi iau ganta si ies pe usa.Iar o sa tipe la mine.Am alergat pana la liceu fara sa ma opresc doar o secunda pentru a ma odihni.Deodata incepu sa mi se afiseze in fata liceu.Am respirat usurata ca am ajuns mai repede decat imi imaginasem.
   -Hei,hei,hei!Uite cine a ajuns in sfarsit la liceu.
      Mi se parea destul de cunoscuta vocea si cand m-am intors l-am vazut pe Andrew,un tip blond,cu ochii albastrii-cenusii si plin de el.Era in uniforma si cu un ranjet pe fata.Daca nu ar fi atat de nesuferit poate mi-ar placea,dar nu cred ca as putea face parte din grupul "minunat" de fane ale lui.
   -Imi ti cumva condica la ce ora vin?i-am zis eu abtinandu-ma sa nu ii trag un pumn.
   -Vezi!Asta-i diferenta dintre tine si restul fetelor:esti tu si asta imi place.Ma lua de barbie si ma trase mai mult de el incat puteam sa-i simt parfumul ametitor.Cat de multa iubire se afla in inima ta.De ce nu accepti faptul ca suntem facuti unul pentru celalalt?
      L-am impins si aproape ca se dezechilibra,dar reveni la loc.Dar desigur ca acel ranjet enervant inca ii era tiparit pe buze.
    -Intre mine si tine nu esti nimic altceva decat ura,pur si simplu ura.Si nu se va schimba acest lucru.
      M-am intors si m-am indreptat spre intrarea liceului.In curte erau multi colegi de-ai mei,dar nu m-am oprit decat la o singura persoana: Eva.Ma privi si imi adresa un zambet calduros.Avea un par saten deschis,ochii caprui si obrajii rozali.Era cea mai buna prietena a mea.Ea facea ca fiecare pas sa para usor.Era langa mine oricand aveam nevoie de cineva caruia sa-i marturisesc adevarul,oricand aveam nevoie de ajutor,de un sfat....de orice.Zambetul ei ma facea mereu sa uit de griji de parca ea mi le-ar fi luat.Desi eram constienta ca nu putea,o parte din mine era hipnotizata de acel zambet si si-ar fi dorit sa poata.
    -Uite ca vine si intarziata!imi zice ea razand
    -Ha,ha,ha.Mi-a facut deja cineva morala,am bombanit eu usurata ca inca nu tipa la mine pentru ca am intarziat.
    -Cine?Oh,Andrew,mi-a spus parca citindu-mi gandurile.Eu cred ca e chiar dragut.
    -Dragut?Nu-i deloc placut sa fi stresata de cineva.
    -E dragut sa vezi magia dintre voi doi.El chiar tine la tine,doar ca nu stie cum sa arate asta.
       Ne-am indreptat spre clasa ne mai spunand nimic.Tine la tine.Aceste cuvinte mi-au ramas in minte.Cum sa tina la mine?Are o multime de fete din care sa aleaga,care mai de care mai frumoase,mai bine imbracate...mai elegante.De ce ar alege o nesuferita.Deodata ceva imi strafulgera mintea.De ce nu accepti faptul ca suntem facuti unul pentru celalalt?De ce mi-ar fi zis asta?Cred ca-i place pur si simplu sa ma calce pe nervi,doar atata tot.Face ce vrea cu viata lui,iar eu nu ar trebui sa ma mai gandesc la acest lucru.In acest moment am deja o problema.Si anume....Stephan,baiatul visurilor mele.  

Un sentiment de neuitat...

     Prietenie...un cuvant mic, dar cu o semnificatie mare.Cand ma gandesc la acest cuvant tot ce-mi trece prin minte sunt doar dragoste,zambet si ura.Dragoste deoarece ti la cineva care te iubeste.Stii ca e cineva pe langa parintii tai care te iubeste,care il/o intereseaza de tine,care se gandeste la tine fara ca acest lucru sa insemne neaparat ca vrea sa fie cu tine,ci doar ca tine la tine ca doi prieteni buni.Vrea sa stie ca esti bine atunci cand nu este langa tine.Vrei ca fiecare minut petrecut cu aceasta persoana sa tina tot mai mult doarece te simti cel mai bine in preajma ei.Zambet deoarece vrei cu disperare sa-i redai zambetul atunci cand e trista.Vrei ca de fiecare data cand e suparata,sa-i dai zambetul tau in schimbul tristetei ei.S-o stii ca acolo unde e fara tine,este fericita.Ura deoarece intr-o prietenie exista si certuri.Iar atunci cand iese cu cearta,apare si sentimentul acela care te face sa crezi ca ai vrea sa nu fi existat niciodata aceasta persoana.Dar iti trece a doua zi cand iti dai seama cate lucruri ati facut impreuna, momente frumoase din viata voastra.Aceasta este prietenia pentru mine.Putin din fiecare esenta si iese o prietenie pe care nu o vei uita niciodata.
      Azi am fost pusa la incercare.Trebuia sa aleg intre pasiune si prietenie.Am fost pusa la mijloc cu mainile legate.Nu am stiut ce sa fac.Dar am ales pasiune.De ce?Pentru ca aceasi pasiune o avem amandoua.O pasiune care este neobijnuita.Care ne face sa visam.Iar aceasta pasiune ma duce mereu cu gandul la ea.Iar daca alegeam prietenie, erau doar niste cuvinte despre ce inseamna acest lucru.Acele cuvinte pot sa le spun oricui vreau.Dar nu cu oricine am aceleasi pasiuni, aceleasi vise,...sperante.Sper ca am facut alegerea potrivita.Mi-as dori ca orice om de pe pamant sa simta macar o data in viata acel sentiment de prietenie....

O parte din viata....

     Copilarie...dulce copilarie.Imi dau seama cat de repede trece.Intind mana in fata, dar o inchid repede pentru ca nu pot s-o stochez.Degeaba imi doresc sa nu treaca,dar nu am ce face.Sunt adolescenta.Adultii cred ca inca mai am copilarie, dar ea sa terminat atunci cand eram mica.Cand nu ma interesa de trecut, de viitor, de bani, ci doar de prezent.Ma trezeam,mancam,ma duceam la scoala,ma intorceam si ma uitam la desene.Dar toate astea au si un final.Eeeh...cu cat te maresti cu atat cresc si responsabilitatile.As vrea o data sa pot sa inchid ochii si totul sa fie ca inainte.Dar nu.Ea fuge si nu mai vine inapoi.Si tot ce imi reamintesc de acele vremuri pe langa pozele, sunt desenele, minunatele si extraordinarele desene.Atunci chiar erau desene grozave.Inca stau si ma uit la ele.Chiar daca citesc doar denumirea, imi vin in minte o gramada de episoade, de parti din desene.Acest lucru ma face sa zambesc.Mi-ar placea si ca in aceste vremuri sa existe aceste desene, care sa-ti umple inima de fericire cand incep.Dar in schimb sunt doar desene care iti umple mintea cu multe prostii.In loc sa te faca sa-ti dezvolti imaginatia,ele doar te fac sa "razi".Inca imi aduc aminte cand eram mica si jucam impreuna cu cativa colegi pe roluri din diferite desene.Pot spune ca chiar si acei ani pentru mine au insemnat copilarie,chiar daca nu a tinut cat trebuia.Dar sunt recunoscatoare ca am trecut prin aceste clipe.Sper ca si voua va placut acei ani din copilarie si va provoc sa va aduceti aminte de cele mai frumoase desene pe care le-ati vazut atunci.

Unul dintre desenele mele favorite:).Sper sa va faca placere s-o ascultati si sa va aduceti aminte de acele momente in care cu mult timp in urma vroiati sa fiti : fetele Ana,iar baietii Yoh :)

Un final fericit...(V)

     In sfarsit am iesit din liceu.Aerul rece ma revigoreaza.Ma trezeste de la cosmarul de azi,de la amintirea biletului.Dar nu a fost cosmar,ci adevar.S-a intamplat.Dar oare chiar e adevarat?Cu gandurile zburandu-mi la bilet,nici nu am observat ca mergeam prea incet.Deodata am simtit o mana pe umarul meu.Cand m-am uitat, era Sophia care era ingrijorata.

     -Ce ai patit?ma intreba ea.
     -Nimic,am clatinat eu din cap cu zambetul pe buze.Dar mi s-a spulberat repede.
     -Am vorbit cu Andrew.Mi-a spus ca Angy vroia sa fie cu Lucas,dar el a refuzat-o.Vazand ca m-am oprit brusc ea a continuat:Nu ti-a spus nimic de asta?
     -A...a...a refuzat-o?
     -Da.Ea l-a sarutat si el a impins-o.Ciudat mai este si baiatul asta.Hei!Unde te duci?
     -Am ceva de rezolvat urgent.
    Am fugit cat de repede am putut.Vroiam sa am aripi ca sa pot ajunge mai repede.M-am oprit brusc.Unde ma duc?m-am intrebat in gand.Nici macar nu stiu unde...este.Un zambet mi-a aparut pe buze.E in parc.Am alergat spre parc incercand sa evit tot ce-mi iesea in cale.Orice ma oprea din drum, ma facea si mai nerabdatoare.Am ajuns intr-un final,si spre mirarea mea inca era acolo pe banca.M-am indreptat spre el,dar a dat sa se ridice.
     -Stai!Nu pleca,te rog,i-am zis eu.
     -Ce mai e de spus...Ti-am zis tot ce am avut in acel bilet.Nu-l vreau inapoi,daca pentru asta ai venit.
     -Am venit sa-ti spun ca-mi pare rau.
     -Nu crezi ca-i tarziu pentru asta?a intrebat intorcadu-se spre mine.
     -Da...dar niciodata nu-i prea tarziu ,i-am zis incercand sa zambesc.
     -Atunci nu-i tarziu nici pentru asta...a spus el sarutandu-ma.

    Am vrut ca acest moment sa tina o vesnicie.Ma tragea si mai mult spre el sarutandu-ma mai apasat.Simteam cum in acest sarut a pus tot ce simtea pentru mine.Si asta am facut si eu raspunzandu-i la sarut.Dupa ce s-a oprit,a ezitat putin,dar mi-a zis:

      -Este prima data cand mi-ai raspuns.Deci chiar ai citit biletul,spuse el zambind.

      -Da.Si....chiar imi pare rau.Te iubesc, chiar daca nu ti-am aratat.

      -Si eu te iubesc,si ma mai saruta o data.

Flori si biletele... (IV)

     O noua zi,o noua sansa de a incerca sa uit ziua de ieri.Dar nu pot.Parca ar fi scris cu foc,iar ploaia nu ar putea face nimic pentru a-l stinge.Cu fiecare pas pe care il fac ajung tot mai aproape de liceu,de sansa de al vedea,de a-mi aduce aminte tot ce sa intamplat in ziua precedenta.Sper sa nu dau de privirea lui.Doar acei ochi pot sa ma faca sa-i uit greseala.Acei ochi care ma hipnotizeaza si pot intra in sufletul meu,in inima mea, atat de usor.Oricat de mult as nega,adevarul este ca il iubesc.Dar nu trebuie sa arat asta.Trebuie sa-i arat ca nu imi pasa de el,de ce face,de ce simte pentru mine.

     Am deschis usor usa clasei si,cand am intrat,m-am uitat in stanga si-n dreapta sperand ca nu va veni astazi la liceu.Dar in schimb am primit alt raspuns.Unul la care nu ma asteptam,iar acest lucru mi-a facut picioarele sa tremure si inima sa-mi bata din ce in ce mai tare.Orice cuvant care voiam sa spun mi se oprea in gat.Pe banca mea era un frumos si elegant trandafir sangeriu.Mi-am ridicat mana ca sa-l iau,dar m-am oprit vazand un bilet langa el.Nu am stiut daca ar trebui sa-l citesc sau sa iau biletul, impreuna cu trandafirul, si sa-l arunc la primul cos de gunoi care il gaseam.Oricat mi-as fi dorit sa-l arunc,am ales prima varianta.L-am luat cu mana tremurandu-mi tot mai tare.De aceea m-am asezat pe scaun cu gandul ca nu cumva, orice ar fi scris acolo,sa nu-mi mai pot stapani picioarele si sa cad.Am respirat adanc si am incercat sa ma calmez pregatindu-ma pentru bilet.Cand m-am uitat la el am incremenit.Scria:

          Tot ce am spus a fost adevarat.Chiar nu este nimic intre mine si ea, ci pe tine                    

          te iubesc.Fiecare privire pe care mi-o trimiti ma face sa uit ca suntem la liceu

          si sa vin la tine ca sa te sarut.In aceea zi, cand am plecat spre casa, am vrut

          sa-ti spun sentimentele pe care ti le port,dar nu am reusit.Vroiam sa te iau de

          mana si sa-ti spun ca vreau sa fi a mea.Dar tot ce am reusit a fost sa te privesc     

          in tacere.Poate ca frica de a nu te pierde sau de nu a fi respins mi-a facut ca 

          inima sa-mi opreasca fiecare cuvant ce vroiam sa ti-l adresez legat de noi.Apoi

         am vazut ca te indepartezi de mine si mi-am zis ca asta e momentul cand sa-ti spun

         adevarul.Asa ca am alergat la tine si te-am sarutat.Am sperat ca ce am simtit eu

         atunci sa fi simtit si tu...dar asta nu stiu.Nu mi-ai aratat in niciun fel ca ai tine

         la mine,ca m-ai dori la fel de mult.As fi vrut sa fi avut incredere in mine la fel

         cum am eu in tine.Dar sa stii ca eu chiar te iubesc!

     Cu ochii inlacrimati,am pus biletelul in buzunar,iar trandafirul in ghiozdan pentru a nu ma intreba toti de unde il am sau de la cine il am.Evitam ca toti sa afle despre mine si Lucas pentru a nu se forma barfe.Ziua aceea a trecut foarte greu,iar la ore nu eram de loc prezenta decat fizic.Stateam ca o jucarie din plus pe scaun rugandu-ma ca nu cumva sa discute cineva cu mine.N-am vrut decat sa fiu acasa in pat si sa sper ca aceea zi cand ne-am sarutat sa nu fi existat....

Nimic nu mai are sens...(III)

Clopotelul suna si am iesit din clasa indreptandu-ma spre casa urmata ca de obicei de Sophia si inca 3 colegi.Unde e Lucas?m-am intrebat in gand.Dar parca universul mi-ar raspunde la intrebare, l-am vazaut pe Lucas cu...o fata.Am clatinat din cap si am inchis ochii sperand ca imaginatia imi joaca feste.Dar cand i-am deschis,am incremenit.Era adevarat.Era cu o fata,chiar m-ai draguta decat mine.Stai calma!Nu e nimic intre ei doi,incercam eu sa ma calmez singura.Dar tocmai atunci am crezut ca voi cadea.Picioarele imi tremurau,inima imi batea tot mai tare si ochii mi se marira cand amvazut ca se..saruta!De ce?Ce am facut sa merit asta?Cu ochii inlacrimati am fugit uitand de toti colegii care erau langa mine.Singurul loc in care m-am dus a fost un mic parculet din aproprierea casei mele.
    -Aici erai,mi-a zis o voce cunoscuta care ma facu sa tresar.Stiam ca aici vei veni.Aici vi de fiecare data cand esti trista.Sophie se aseza langa mine pe banca si ma lua in brate.Tot va fi bine!
    -Ti-am zis ca intre mine si el nu este nimic!
    -Daca este adevarat,atunci de ce ai ochii inlacrimati?imi spuse in timp ce mi-a luat barbia ca sa-mi vata fatza.
    -Nu am nimic,am zis mutandu-mi privirea.
    -Bine!Daca nu ai nimic atunci....
    Vazand ca nu mai continua fraza,m-am uitat la ea, apoi incotro se uita si ea.Era Lucas care venea spre noi.Ce cauta aici?Sophie se uita la mine apoi se ridica spunand:
    -Atunci te las sa lamuresti lucrurile cu persoana potrivita.
    Se ridica si pleca.Trecand pe langa Lucas,ii zambi si merse mai departe.In timp ce venea spre mine,eu vroiam sa ma ridic si sa plec cu speranta ca nu ma va opri.Dar degeaba am sperat eu, ca el tot a venit spre mine si se aseza pe banca.am ezitat sa-i spun ce s-a intamplat acolo,cine era aceea fata.
    -Presupun ca ai observat...
    -Cu totii am observat acel minunat sarut,l-am intrerupt.
    -Si presupun ca nu ai stat pana la final.
    Pana la final?Sa vad cum se iau in brate,se saruta si apoi pleaca tinandu-se de mana.Vazand ca nu raspund,el a continuat:
    Se pare ca nu.Dar cred ca daca as incerca sa-ti explic ce s-a intamplat acolo nu o sa ma crezi.
    S-a uitat la mine,apoi s-a ridicat.L-am apucat de mana zicand:
    -Dar as putea incerca,am zis ridicandu-mi privirea spre el.
    Mi-a raspuns printr-un zambet si s-a asezat pe banca.Mi-a explicat cum aceea fata a incercat sa vorbeasca cu el si sa-i spuna cat de mult il iubeste.Dar el nu a acceptat acest lucru,dar ea l-a sarutat.Atunci cand am plecat,el a impins-o si a venit in fuga spre mine.
    -Serios?Imediat cum m-ai vazut ca fug, ai impins-o,altminteni ai fi stat acolo cu ea?
    -Nu.Ai inteles totul gresit.N-am vrut...
    -N-ai vrut ce?Sa stii ca nu este nimic intre mine si tine.Poti sa te duci la ea,am spus eu ridicandu-ma si plecand de langa el.
    El a mai zis ceva,dar din cauza ca plangeam si ca vroiam sa ajung cat mai repede acasa, nu am inteles.Vroiam doar sa uit aceasta zi,dar nu poti sa stergi nimic cu buretele ce-i intiparit in minte....

Sa fie oare adevarut?....(II)

    -Si....ai ajuns cu bine acasa,ieri?ma intreba Sophie facandu-ma sa tresar deoarece eram pierduta in propriile ganduri.
    -Da.De ce intrebi asta?am intrebat uimita de aceasta intrebare,dar ea doar imi zambi.Stiam ca-mi ascundea ceva.Licarul de bucurie din ochii ei albastrii o dadeau de gol.S-a intamplat ceva?
    -A!Nimic important.Credeam ca ai ceva sa-mi zici de ziua de ieri,se rezema de spatarul scaunului cu mainile incolacite la piept.Apoi izbucni in ras.Bine!Bine!Nu pot sa ascund nimic de tine.

    Ochii mi se marira din cauza acestor cuvine "nu pot sa ascund nimic de tine".Ce are sa-mi spuna?Dar in schimb tacu.Aceasta tacere ma facu si mai nelinistita.Vroiam s-o iau de umeri si s-o scutur usor sperand ca asa o fac sa-mi spuna mai repede.Dar am stat calma astamparandu-mi nerabdarea.

   -Ce-i intre tine si Lucas?Am vrut sa spun ceva,dar pur si simplu nu puteam sa ma mai misc.Aceasta intrebare ma blocat total.Vazand ca nu-i raspund a continuat: V-am vazut cum va priviti.Si mai ales cum te priveste el.Parca te soarbe din priviri.

    M-am inrosit toata.Si-a dat seama atat de repede.Era prietena mea cea mai buna.I-as fi spus oricum,dar am vrut sa stiu mai intai daca relatia dintre mine si el este una de durata sau a fost doar un sarut ca sa ma amageasca.Mi-am dres glasul si m-am ridicat de pe scaun.
 -Nu-i nimic intre mine si el,am zis eu iesind din clasa,lasand in urma privirea si uimirea Sophiei.

Lumea magica...

    Am reusit!Am gasit cheia care deschide toate usile imaginatiei,o lume in care totul e posibil,toate visele se pot implini si totul are un final fericit.O lume a cartilor.Stiu...plictisitor.Multi dintre noi spun: Am ceva mai bun de facut ; Imi ia din pretiosul meu timp ; Nu sunt atat de disperat de plictiseala incat sa citesc. Dar oare s-au intrebat ce este acolo atat de interesant incat toti vor sa citeasca,incat toti vor sa afle pana ajung la finalul cartii?Dar aceste carti sunt ca o poarta in mintea autorului.Deoarece nu exista scriitor care sa nu scrie macar o fraza din propria lui experienta transformata pentru a avea legatura cu povestea.Mi s-a pus intrebarea:De ce iti place sa citesti?Pe moment nu am stiut exact ce sa-i raspund si i-am zis pentru ca ma face sa ma relaxez.Dar gandindu-ma mai bine am reflectat la aceasta intrebare si am ajus la concluzia ca pentru ca este o lume plina de mister.Incepe cu lucruri banale...locul,personajele,timpul,dar pe la jumatatea cartii iti dai seama ca fiecare personaj ascunde un mister,un secret care vrei sa-l cunosti si uite asa nu poti sa lasi cartea din mana pana nu o termini.Nu multi simt cea ce simt si personajele,nu multi pot vedea ce vad si personajele,nu multi isi folosesc imaginatia atunci cand citesc o carte si la final spun a fost banal.Dar o data ce intri in rolul personajelor iti dai seama ca totul e magic.Deodata ajungi sa simti ce a vrut sa-ti transmita autorul,iar atunci cand o termini simti cum o parte din tine s-a dus o data cu finalul cartii.

    Pe langa bucuria de a gasi o lume minunata,sunt si trista pentru ca tocmai am pierdut o prietena.Am terminat de citit o carte de care m-am atasat foarte mult.Si nu numai de carte, ci si de personaje.In imaginatia mea mi-am inchipuit fiecare personaj cu ajutorul descrierii facute de autor.Nu m-am lasat pana n-am terminat-o de citit pentru a incepe alta,dar dupa ce am ajuns la final,am simtit cum o parte din mine si-ar fi dorit sa mai continuie.Dar nu pot sa ma opresc doar la ea.Dar exista o problema: fiecare are gusturile sale.De aceea fiecare trebuie sa-si aleaga singur cartile care sa-i faca placere sa le citeasca.Deci..a ta care este?

Un vis implinit...(I)

   Un hohot umplu linistea.Si pauza.Cand ma uit mai bine,observ ca toti aveau indreptate privirile spre mine si o mana ma atinse pe umar.
   -Ai patit ceva?imi zise Sophia.Toti am ras,numai tu pareai abatuta.
   Privita de toti,obrajii imi ardeau.Nu erau multi,doar patru.Eram unii dintre acei colegi care merg in aceasi directie spre casa.Si printre ei era...si el.Acel baiat care speri din rasputeri sa-ti vorbeasca, dar sa nu rada de tine.O singura privire spre el si atunci am sperat ca nu mi-am pierdut nicio urma de demnitate.Mi-am dres glasul si m-am uitat spre Sophia.
   -Sunt OK.Doar obosita,am zis eu schitand un zambet.De ce v-ati oprit?Hai sa mergem mai departe.
    Atunci toti si-au continuat discutia,iar eu am respirat usurata.M-am uitat spre Sophia care mi-a raspuns printr-un zambet.Deodata ne-am oprit uitand ca trei dintre noi o luau in alta directie ramanand doar eu si...el.Ne-am continuat mersul fara sa scoatem un cuvant.M-am uitat la el cu coltul ochiului sperand sa spuna ceva,dar nimic.Am inghitit in sec si mi-am facut curaj sa-i zic ceva.
   -Eu!am spus amandoi deodata.Am inceput sa radem,iar el imi facu semn sa zic eu prima.
   -Eu trebuie s-o iau pe aici,am aratat spre drumul spre care trebuia sa ma indrept sperand ca imi va zice sa mai stau cu el,dar am dat gresi.
   -Da...atunci ne vedem maine la liceu,spuse trecandu-si mana prin par.
   -Lucas...fara sa-mi dau seama mi-a iesit acest cuvant, ne mai stiind cum sa continui fara sa ma fac de ras.
  Inima incepu sa-mi bata tot mai tare,iar obrajii mei devenira rosii.Am vrut sa-i spun ca as vrea sa mai ramana cu mine,sa-i spun ce simt.As fi vrut sa-l iau de mana,sa-l imbratisez si apoi sa se termine cu un sarut.Dar tot ce am putut face a fost sa-i zic:
   -Sa ai o zi buna in continuare.Am schitat un zambet spunandu-mi in gand: Felicitari ai dat gresi inca o data.
   -Mersi,la fel,imi zambi si merse mai departe.

  Eu m-am uitat in urma lui,apoi m-am intors indreptandu-ma spre casa.Proasto!De ce nu i-ai spus ce simti pentru el?Pentru...pentru ca mi-e frica de reactia lui.Daca avea sa rada de mine?Sau mai rau,poate ca mi-ar fi spus ca niciodata sa nu-mi mai treaca asa ceva prin minte.El si cu mine.Poate chiar nu ne potrivim.Poate...Am auzit niste pasi parca alergand, apropriindu-se tot mai mult,si deodata am simtit o caldura.Cineva m-a luat in brate.Te rog,te rog sa fie el.Te rog.Cand m-am intors,el ma luat de barbie apropiindu-se de mine si...sarutandu-ma. Picioarele imi tremurau,iar ochii imi erau inlacrimati.Si atunci mi-am zis in gand: Multumesc!

Umbra zambetului...

     Ha!Ha!Ha! Ce amuzant esti."Cauta-ti pe altcineva!"Ce usor poti arunca niste cuvinte fara sa te gandesti la cat de dureroase sunt,cat de mult m-au lovit,ca o sageata, mi-au patruns in inima.Vroiam sa cad in genunchi si, cu ochii inlacrimati, sa-ti spun ca nu va mai exista nimeni caruia sa-i dau voie sa ma ia in brate,sa ma mangaie si sa-mi spuna cat de mult ma iubeste.Dar in schimb doar am stat ca o statuie, in timp ce tu ai plecat fara sa te uiti daca sunt bine sau ...nu.Nu!Nu sunt deloc bine.Din cauza ta nu pot sa mai fac nimic.Nu pot sa ma aproprii de nimeni pentru ca din cauza ta mi-am promis ca nu ma voi mai indragosti de nimeni.Si nici nu as putea.Daca as incerca sa ma gandesc la altcineva,tu apari imediat si-mi distrugi gandurile,visele si ajung iar la inceput,la amintiri,la tine....la despartire.Poate ca doar mi-e frica sa nu mai fiu ranita inca o data.Dar nu ar trebui sa-mi pierd speranta pentru cineva care nu a stiut cum sa ma pretuiasca.Daca tu mai dezamagit, asta nu inseamna ca altcineva nu v-a incerca sa ma faca sa zambesc,sa repare tot ce ai distrus tu.Am sa-i zambesc trecutului si am sa imbratisez viitorul sperand ca de acum drumul meu nu va mai fi umbrit de tine.

Anotimpul viselor...

    A venit toamna,desi inca nu sunt pregatita de ea.Anotimpul in care totul are o culoare stearsa.Frunzele ruginii si maronii cad usor pe pamant,iar copiii calc pe ele razand la zgomotul facut.Vantul ma mangaie usor pe par,iar asta ma duce cu gandul la momentele cand te jucai in parul meu.Aud loviturile facute de pantofi pe strada...toc-toc,toc-toc.Ca bataile inimii mele la fiecare atingere,mangaiere a ta.NU!! Nu trebuie sa ma gandesc la niciun moment petrecut cu tine.Dar cum, cand reusesc singura sa ma afund in amintiri si nu gasesc nicio funie care sa ma ridice la suprafata,la lumina.Raman in intuneric cautand o raza de soare printre norii cenusii.Parca si acum imi aud numele strigat de tine.Dar nu...parca nu esti tu.E o voce de fata,dar a cui?Trebuie doar sa ajung la ea...mai aproape..mai aproape..mai..

  -Stai aici sau vi la ora?
  -Hm?!?intreb eu parca trezita din somn si incercand sa descifrez cine imi vorbeste.
  -Vi la ora?

  -Da!Doar n-am sa stau aici sa ma uit pe geam toata ziua, nu?incerc eu sa mimez un raset.

    Era doar colega mea.Noroc ca mai este cineva care sa ma aduca inapoi de pe taramul viselor.Trebuie sa invat sa ma controlez sa nu ma mai gandesc la tine, ci sa infrunt fiecare amintire cu zambetul pe fata.

Pentru ca....te iubesc!

   Ploua....Ar trebui sa fiu fericita.Picaturile de ploaie ar trebui sa ma ajute sa uit toate momentele urate,toate clipele cand mi-am pierdut mintile pentru cineva....ar trebui sa te uit.De ce nu reusesc??Imi aud fiecare pas pe care il fac pe drumul ud,plin cu balti.Unde merg?Incotro sa imi indrept pasii?Nu pot sa ma intorc inapoi.Trebuie sa merg tot inainte cu mintea limpede.Dar cum?Cand orice coltisor din mintea mea e bantuita de tine.As vrea sa fug de toate acestea...de toate amintirile cu tine.Dar nu pot.Parca sunt prinsa in lanturi si trebuie sa gasesc cheia.Dar unde este?Unde pot gasi aceea cheie care sa ma ajute sa scap de toate amintirile?Nu exista si nu va exista niciodata.Desi am ochii inlacrimati, nu vreau sa plang.N-am sa mai plang niciodata pentru tine,pentru clipele acelea de mult pierdute.Parca te si vad stand la cativa metri de mine.Desi ma sterg la ochi,tu tot nu dispari.Oare?Oare sa fi chiar tu??Te-ai intors din nou la mine?Merg din ce in ce mai repede spre tine,dar brusc ma opresc.Ma uit in jurul meu,dar nimic.Unde ai disparut?Am inebunit...incat te vad pe tine peste tot unde merg.Asta inseamna ca te iubesc,nu?Chiar te iubesc.Ce mult mi-as dori sa fi aici,cu mine, sa vezi ce vad si eu....curcubeul...

Doar un vis...

   -Stai!!!se auzi un glas,iar o fata trecu pe langa mine.Stai!
   Dupa cine striga?mi-am zis in gand,dar cand ma uit incotro arata mana ei,am vazut un...baiat?Am pus semnul intrebari deoarece era cu spatele,dar dupa haine si dupa parul scurt era sigur un baiat.Dar oare cine era?Deodata am simtit cum inima imi batea tot mai tare.Sa fie cineva cunoscut?Daca era adevarat, atunci trebuia sa aflu cu orice pret.Am fugit spre fata sperand ca ea imi va spune.Era foarte simpatica.Avea parul brunet si carliontat,tenul alb,iar ochii caprui parca vrand sa ma hipnotizeze.
   -De ce fugi dupa el?Il cunosti?am intrebat eu,dar ea ,in loc sa-mi raspunda,mi-a zambit.Devenind tot mai agitata am luat-o de umeri si am intrebat-o cine este acel baiat.
   -Nu mai ti minte?Este....Si niciun raspuns.

   Unde au disparut cu totii??M-am ridicat si...nu a fost decat un vis.Dar a fost mult mai mult.Inca imi simt inima agitata.Oare chiar cunosteam acea persoana?
   Stau intinsa in pat cu ochii privind tavanul.Nu ma gandesc la nimic,dar nici conectata la prezent nu sunt.Clipesc des sperand ca asa trec mai repede minuntele,orele...ziua.Sa se faca din nou ora sa ma culc si sa continui visul,sa vad cine era acea persoana care imi face inima sa-mi iasa parca din piept.Poate era cineva important....sau doar imaginatia imi joaca feste.

Dragostea,jocul mult iubit...

    Cand suntem mici,relatia dintre o fata si un baiat se numeste prietenie.Apoi cand mai crestem se numeste atasare,iar fara sa ne dam seama ajungem la dragoste si brusc la fiecare atingere ne bate tot mai tare inima,ne tremura picioarele si simtim fluturi in stomac.Dar de fapt dragostea e un joc care are, desigur, si reguli. Daca ti cont de ele, castigi. Dar daca le incarci, te distrezi. La inceput alegem doi pioni: unul roz si altul albastru. Se arunca zarurile si ,ca deobicei, rozul incepe cu zambete si priviri. Albastrul ,in urma ei, cu replica "Buna!Te-am vazut pe aici si....esti singura?".Si de aici incepe toata distractia. Mesaje,telefoane,intalniri si brusc sunt impreuna formand cel mai dragut cuplu. Dar cum nimic frumos nu tine o vesnicie, pionul albastru face o mutare gresita si merge trei casute inapoi. De aici urmeasa lacrimile,noptile pierdute si mesaje de iertare. Si uite asa ajunge pionul albastru de unde a plecat, dar de data asta ne mai facand greseli, indragostindu-se tot mai mult,cu fiecare clipa,la fiecare atingere,cu fiecare moment aproapre de pionul roz.Dar oare....pana cand? Pana cand va tine acest joc? Pana va face celalalt un pas gresit? Sau poate cand vor realiza ca "noul vecin" este mai dragut,sau "sora celui mai bun prieten" te intelege mai bine? Asta vom afla la momentul potrivit. Dar nu uitati ca ce vrea sa faca dragostea cu noi ramane totusi.....un mister.