Un nou prieten,un nou nume...(II)

     Ce sa fac?Obrajii imi ardeau si atunci mi-am mutat privirea.Am inghitit in sec si m-am uitat pe furis sa vad daca se mai uita la mine.Dar defapt, el se indrepta spre locul sau.
     -Hei,Chris,vin-o aici,l-a chema o fata blonda facandu-i semn ca este un loc liber langa ea.
    Incuviinta si pleca spre ea.Chris.Ce se intampla cu mine?De ce imi transpira palmele.De ce inima mea bate tot mai tare cand imi revine in minte privirea lui?As vrea sa-l mai pot vedea o data,sa vorbesc cu el,sa....Nu!Nu pot sa vorbesc cu el.Am sa ma fac de ras.Voi face o tampenie pe care o voi regreta toata viata.De atunci minutele au trecut ca orele,iar orele ca zilele.Tot ce imi trecea prin minte erau ochii lui verzi ca jadul ce m-au fermecat de prima data.Pe drum,Alexia observa in tacerea mea putina nelinistete si m-a intrebat:
    -Ce-ai patit?Niciodata n-ai fost asa tacuta ca azi,m-a atins pe umar,dar cand mi-a intalnit privirea si-a ridicat mana.
     -E un inceput pentru toate.
     -Ce s-a intamplat?ma oprit ea.
     -Nimic.Glumeam cu tine,am schitat un zambet continuand sa mergem.
    A doua zi, am fost gata inainte de a-mi da seama ca daca voi pleca voi ajunge cu doua ore inainte de a incepe orele.Asa ca tot ce am facut a fost sa plec o data cu mama mea,directoarea liceului unde invat eu.In masina era un aer inmiresmat de la parfum.O tacere era intre mine si mama.Priveam pe geam,dar gandindu-ma inca la ochii lui verzi.Chris.Numele lui imi umplea mintea.De l-as mai vedea o data,o singura data si va fi de ajuns.Dar ce as putea face?El cu siguranta nu se gandeste la mine.Am urcat scarile liceului ca prin ceata.Intrand in cabinetul mamei,m-am asezat pe fotoliu si am inceput sa rasfoiesc o revista.Am simtit o usoara atingere pe umarul meu.Imi ridic privirea si observ ca era mama.
     -In sfarsit imi raspunzi.
    Imi raspunzi?Oare de cat timp vorbeste cu mine?Ma uit la ceas si vad ca au trecut cele doua ore.Trebuie sa ma duc in clasa.Fir-ar!Cum am putut uita?Ce-am facut pana acuma?Ah!M-am uitat pe revista cu gandul inca la Chris.Vrand sa ma duc in clasa,mama m-a oprit zicandu-mi sa ma duc dupa un baiat, Christopher Jones si sa-l aduc la ea ca sa-i spuna ceva important.Ne mai punand nicio intrebare de genul "De ce sa ma duc eu?",mi-am indreptat spre clasa acestui baiat.Am batut la usa si am intrat.
      -Doamna directoare l-a chemat pe Christopher Jones la ea in birou,am spus eu parand mai diplomata,desi eu vroiam sa plec mai repede la Alexia.
     -Jones,poti sa te duci,ii zise profesorul,care incepu sa scrie un exercitiu pe tabla.
    Si atunci acei ochi verzi i-a intalnit pe ai mei.Christopher era Chris.Cum de nu mi-am dat seama?Inima incepu sa-mi bata si mai puternic,iar palmele imi transpirau.Am incercat sa ma astampar,sa ma calmez pentru a nu-mi pierde inca demnitatea.In timp ce ne indreptam spre mama,isi duse mana la par aranjandu-l putin.
      -Sper doar ca n-am incurcat-o,zise el,iar auzul vocii sale imi facu trupul sa se cutremure usor.Dar eu in schimb i-am adresat un zambet.Nu prea e corect.
     -Cum adica?am intrebat eu ridicand din sprancene.
     -Adica tu imi cunosti numele,dar eu nu-l stiu pe al tau.
     -Si va ramane secret in continuare,am inceput sa rad.
     -Atunci chiar nu este corect.Am ajuns la usa mamei asa ca i-am facut semn sa intre.Ne mai vedem,Myra,imi sopti el in timp ce ma indreptam spre clasa mea.
    Aproape ca ma impiedicasem.Cand sa pot spune ceva,el deja intrase in cabinet.Myra.Ce i-o fi venit si cu numele asta?

Doar o privire...(I)

     Ah!Daca as putea sa zbor m-ar scapa de oboseala de a ajunge la timp la ore.Cu pasi grei,ajung intr-un final la liceu.Ma opresc pentru a-mi trage rasuflarea.In fiecare zi promit ca voi pleca mai devreme de acasa,dar intr-un final ajung sa plec cu 10 minute inainte de a se suna de intrare.Ma uit in stanga si in dreapta,iar un zambet imi apare pe buze cand dau de privirea celei mai bune prietene,Alexia.Ea se uita la mine amuzata si imi arata spre ceas.Eu imi rotesc ochii,iar acest lucru o facu sa primeasca mesajul meu.Si anume "nu te mai lua de mine".
   -Intarziat-o!Ti-am zis sa pleci mai devreme.Cand te-am sunat,mi-ai spus acum plec.Apoi peste 10 minute cand iar te sun imi zici acum plec.Iti ia 10 minunte sa iesi pe usa?
   Mereu face haz de necazurile mele.Sau mai bine spus de tampeniile mele.Dar ma inveseleste mereu.Pentru mine este perfecta.Acel par roscat matasos care pentru ea este cea mai pretioasa arma pentru baieti,ochii verzi care stralucesc mereu cand ii vine vreo idee si acel zambet stralucitor ce emana caldura.Nu pot sa spun cat de norocoasa sunt pentru ca mi-e prietena.De nu mi-ar mai face si morala,ar fi si mai minunat.
    -Bla bla bla.Nu te mai lua de mine.Nu toti suntem atat de perfecti,sa stii.
    -Serios?Dar eu stiu ca cel mai pretentios baiat simte ceva pentru tine,imi zise zambit.
    -Poftim?am tipat eu,iar cateva capete s-au intors spre mine.Am coborat vocea cu speranta ca nu m-am facut de ras.Simon?Nici prin minte sa nu-i treaca asta.Socata,Alexia ramase cu gura cascata.Nu te mai holba.Nu ti-a zis mama ta ca nu-i frumos?
     -Dar nu mi-a spus sa nu ma holbez la fetele tacanite.Bella,esti intreaga la minte?Simon te place.Simon,baiatul brunet cu ochii caprui dupa care toate majoretele viseaza.Sigur n-ai cazut in timp ce te pregateai sa pleci si de aceea ti-a luat 10 minute sa iesi pe usa?
     -Sunt OK.Si o sa te iei de mine, cu plecatul, toata ziua?
     Nu mi-a raspuns.In schimb a ras si ne-am indreptat spre clasa.Nu puteam fi cu Simon.Nici macar nu tineam la el.Poate ca sunt de moda veche,dar inca astept acea persoana care atunci cand o vad sa-mi tremure picioarele.Sa vreau sa-i vad zambetul,sa-i simt bratele incolacindu-mi mijlocul.Zambetul lui sa ma faca sa ma simt cea mai fericita.Visele mele sa fie legate de el.Fiecare bataie de inima sa fie pentru el.Daca se va intampla asta,atunci voi stii cu siguranta ca m-am indragostit.Dar nu cred ca se va intampla vreodata.Desi incerc sa ascund acest fapt,acest gand ma afunda in tristete.
     -Stai!Unde mergem?am intrebat-o pe Alexia deoarece ea se indrepta in directia opusa clasei noastre.
     -Se vede ca nu esti atenta la ora de romana,rase ea.Ieri ne-a zic ca azi ne va arata un film.Vor veni mai multe clase.Asa ca mergem in sala aceea imensa cu multe scaune si un ecran imens ca cel de la cinema,zise ea cu o voce amuzanta.
     -Ha!Ha!Ha!Puteai sa spui de la inceput ca mergem in sala de organizatii fara sa gesticulezi atat de mult.
     Cand am ajuns,jumate din scaune erau deja ocupate.Elevii susoteau si radeau,iar un profesor se chinuia sa puna CD-ul cu filmul.Ne-am apropriat de al 3 rand gasind 2 scaune libere.Uitandu-ma in jur,am dat de ochii caprui ai lui Simon.Mi-a adresat un zambet,iar eu am incercat sa-i raspund la fel,dar nu stiu cat de bine am reusit.In minte mi-au revenit discutia intre mine si Alexia legata de el,dar nu aveam ce face.Nu tineam la el.Nu puteam sa ma oblig sa-l iubesc doar pentru a fi cu cineva.Chiar daca este cel mai popular tip din liceu.Am lasat un mic oftat sa-mi iasa,dar n-am vrut sa si vorbesc despre acest lucru.Ne-am asezat si mutandu-mi privirea de la un elev la altu, mi-am dat seama ca nu eram numai "boboci",ci si din clasele mai mari.
       -Nu mi-ai spus ca sunt si de a 10-a aici,am luat-o la rost pe Alexia.
       -Eh!Nu-ti face griji.Daca nu-i bagi in seama,nu te vor baga nici ei,mi-a facut ea cu ochiul.
       Deveneam din ce in ce mai agitata.Asteptam filmul sa inceapa si sa scap de atatea priviri.Nu-mi placea sa fiu in aceasi clasa cu cei mari.Mai ales cand ei se uita la tine si iti spun "boboc".Nu ma interesa de faptul ca sunt nou venita,ci faptul cum o spuneau si cum gesticulau.In fine,era problema lor.Alexia se uita si ea in stanga si in dreapta facand semn cu mana la cei pe care ii cunostea.Iar eu plictisita am inceput sa-mi iau lacul de pe unghii.Deodata profesorul care se chinuia cu filmul a reusit intr-un final.Cu totii am facut liniste ca sa inceapa filmul.Se numea "Rasul viselor".Presupun ca e un film romantic...ca toate pe care ni le-a pus pana acuma.O ciocanire in usa i-a atras atentia profesorului.
      -Imi pare rau ca am intarziat,zise baiatul care intra.
      Era blond cu ochii verzi,imbracat intr-un tricou alb cu jacheta albastra si jeansi.Si atunci am simtit cum palmele au inceput sa-mi transpire.De ce mi se intampla tocmai acum?Nu eram pregatita.Dar ochii aceia ca jadul ma absorbeau.Si in acel moment mi-am dat seama.Se uita la mine.

Lupta dintre vis si realitate

     Pașii mei greoi zdrobesc pământul rece.Mă opresc aproape pierzându-mi echilibrul și mă așez în genunchi ca să-mi trag răsuflarea. Gâfâind mă uit în jur și constat că am alergat in cerc. Aceeași bancă uitată de trecut, aceleași flori veștejite de timp.Unde-i ieșirea?Vreau să scap de acest drum îngust.O lovitură de pietre mă face să tresar.Cine putea fi?Un mârâit ca de câine îmi îngheță  inima în piept . Întrebări ca "cine-i acolo?" sau "dacă mă va ataca?" îmi goneau în minte.Din întuneric apăru o gheară și....Mă trezesc! Respirația îmi era întretăiată,iar cu mâinile transpirate țineam strâns plapuma. Încă un coșmar. Mă trântesc cu capul de pernă, ochii ațintind tavanul.Totul era atât de întunecat. De ce nu mă lasă să dorm,să am visele mele?Văd cum mă atrage spre el,cum vrea să pătrund mai mult în întuneric. Mă cheamă la el pronunțându-mi numele cu atâta magie ca un cântec de sirene.Dar încerc sa mă abțin.Îi alung cererile cu speranța că voi reuși să adorm.Dar mi-e frică de ce va urma.Ce coșmar îmi va mai bântui noaptea?Sper doar să nu fie.....
    Mă ridic în picioare simțind cum aerul e din ce în ce mai greu de suportat.Mă uit în jur și din cauza lipsei luminii tot ce pot desluși este un dulap,un birou și...un pat.Ochii mi se măresc când observ că cineva se află în acel pat.Oare îl cunosc?Mă aproprii și ridic mâna spre el cu speranța că voi reuși să-i văd chipul.Cu inima bătând cu putere, reușesc să apuc plapuma. Încă putin și îi pot vedea chipul, încă puțin și....Mă trezesc din nou! Câte vise voi avea până voi ajunge să îmi doresc să nu mai dorm?Câte vise spulberate la punctul culminant, câte vise tot mai întunecate....Ajung să nu mai pot face diferența intre vis și realitate.Vreau doar să....să dorm liniștită,iar în minte să-mi fie doar un singur gând. Și anume: un vis cu final fericit.
    Dar până să văd și aceea rază de soare,trebuie să aștept....chiar dacă este singurul lucru pe care îl voi mai face.

Real life,real dreams.....

     N-am crezut ca viata poate fi atat de nemiloasa.Mereu am stiut ca ea este si buna si rea,dar niciodata nu mi-am inchipuit ca poate sa te dezamageasca atat de mult.Sa te faca s-o iei de la 0 mereu,si mereu,si mereu....Oare chiar asa e cu adevarat?Rautacioasa,plina de mistere si mai ales te poti pierde in ea.Iti creezi vise pentru a afla mai tarziu ca sunt imposibile de atins.Sa ai sperante si mai taziu sa se sparga in mii de bucatele.Mii de cioburi din diferite dorinte sunt in jurul meu.I-au unul si ma uit la el.Imi aduc aminte de el.Este unul dintre dorintele mele preferate,in care mi-am pus cea mai mare parte din sperante,din incredere.Vreau sa zboare,dar nu poate.Nu voi reusi niciodata.Odata ce sunt bucati,nu pot fi lipite la loc.Cu lacrimi in ochi,arunc ciobul si cad in genunchi.DE CE??? De ce totul se spulbera cum ai bate din palme?Vreau sa ajung sa ating razele soarelui,sa le simt caldura cum ma mangaie pe obraz.Vreau sa vad mereu si mereu aceasi imagine: luna care se reflecta in apa cristalina a marii.Pana si inima imi plange in piept dorindu-si tot mai multe.Nu vreau sa ajung sa ma tai in vise.De ce totul are limite,conditii?Ridic mana cu speranta ca voi atinge stelele albe si sclipitoare.Fiecare luna trece cu pasi greoi,lasandu-ma sa disper dupa sfarsit.Vreau sa trec mai repede prin anii grii.Sa miros florile parfumate,sa mangai soarele,sa ma arunc in frunzele ruginii si insfarsit sa ajung la fulgii de nea puri si plini de frumusete.Lacrimile mi s-au uscat pe obrazul gingas,dar poti sa vezi urma lasata de ele.Asa cum lasa toti pe care ii cunosc o urma in viata mea,o pata de care nu pot scapa.Imi aduc aminte de fiecare zi onomastica a mea.Cu fiecare an care trece,se indepartesc toti de mine fara sa-i pot oprii,fara sa se uite inapoi.Ma uit in oglinda prafuita.Sunt oare eu aceea persoana?M-am schimbat.Nu mai sunt aceasi care rade din orice,nu mai sunt vesela si jucausa.Sunt doar ...eu.Plina de ura,fara speranta, sacatuita de toate visele.Gandurile imi sunt pusti.Vantul rece ma mangaie pe tenul glacial.Doar intunericul imi asculta povestile fara sa ma critice.Ma invaluie cu singuratatea lui lasandu-ma fara cale de scapare.N-am sa gasesc funia care sa ma traga din prapastia adanca......