Anotimpul viselor...

    A venit toamna,desi inca nu sunt pregatita de ea.Anotimpul in care totul are o culoare stearsa.Frunzele ruginii si maronii cad usor pe pamant,iar copiii calc pe ele razand la zgomotul facut.Vantul ma mangaie usor pe par,iar asta ma duce cu gandul la momentele cand te jucai in parul meu.Aud loviturile facute de pantofi pe strada...toc-toc,toc-toc.Ca bataile inimii mele la fiecare atingere,mangaiere a ta.NU!! Nu trebuie sa ma gandesc la niciun moment petrecut cu tine.Dar cum, cand reusesc singura sa ma afund in amintiri si nu gasesc nicio funie care sa ma ridice la suprafata,la lumina.Raman in intuneric cautand o raza de soare printre norii cenusii.Parca si acum imi aud numele strigat de tine.Dar nu...parca nu esti tu.E o voce de fata,dar a cui?Trebuie doar sa ajung la ea...mai aproape..mai aproape..mai..

  -Stai aici sau vi la ora?
  -Hm?!?intreb eu parca trezita din somn si incercand sa descifrez cine imi vorbeste.
  -Vi la ora?

  -Da!Doar n-am sa stau aici sa ma uit pe geam toata ziua, nu?incerc eu sa mimez un raset.

    Era doar colega mea.Noroc ca mai este cineva care sa ma aduca inapoi de pe taramul viselor.Trebuie sa invat sa ma controlez sa nu ma mai gandesc la tine, ci sa infrunt fiecare amintire cu zambetul pe fata.