Sfârșitul toamnei....Frunzele uscate se odihnesc pe asfaltul rece lăsând crengile singure. În fiecare zi totul e la fel. Deși ceva e diferit. Viața merge înainte,doar că eu nu mai sunt aceeași. O parte din mine a rămas în trecut,iar conștiința țipă la mine că eu sunt de vină. Dar cu ce am greșit? Tot ce am făcut a fost să mă îndrăgostesc. Oare e greșit să iubești ce nu trebuie? Răspunsul e nu. Ce a fost greșit a fost doar ca am folosit 100% din sentimentele mele.
Cu zâmbetul pe buze,dar cu lacrimi în ochi fac pași mici spre viitorul misterios. Simt cum nisipul vieții dispare printre degete și se contopește cu pământul crăpat de timp. Dacă aș avea șansa de a da timpul înapoi ca să schimb ceva....nu aș face-o. Acele amintiri fac parte din mine și nu pot să le îndepărtez doar pocnind din degete pentru că mereu vor veni alte amintiri care mai de care mai frumoase,dar și triste. Aș putea să închid ochii ca să mă rup de realitate,dar e mai rău. În întuneric apar tot mai multe imagini pe care vroiam să le uit. Toate năpădesc vrând parcă să mă sufoce.
Dar nu regret nimic din tot ce s-a întâmplat. Ele alcătuiesc trecutul meu.
Trecut.Asta înseamnă că nu am dreptul sa trec de aceasta graniță. Bune și rele,triste și fericite sunt ale mele.Multi oameni doresc ca viata sa fie mai bună,dar totul începe cu tine.Cum ar fi dacă nu ne-am mai plânge de tot ce se întâmplă? Cum ar fi dacă nu ne-am mai ruga pentru îndeplinirea dorințelor? Cum ar fi dacă nu ne-am mai întreba cum ar fi? Răspunsul e: ar fi mai bine.
Sunt optimistă și spun cu mâna pe inimă că tot ce mi s-a întâmplat în viață a fost pentru că am vrut eu și nu regret că am făcut acei pași. Viața merge înainte cu sau fără mine. Dar ar fi mai plăcut dacă am merge una lângă alta zâmbindu-ne și făcând față la tot ce ne rezervă viitorul.
