Life is short....

     Inchide ochii si spune-mi ce vezi? Un loc linistit plin de bucurie,de rasete,de caldura si iubire.Un loc in care toate visele se indeplinesc.Toate sperantele sunt pe primul loc.Aceste lucruri iti readuc zambetul pe buze.Deschide ochii si acum ce vezi? Un loc pustiu,pierdut, intunecat unde nici razele soarelui nu pot  ajunge.Unde visele sunt inlocuite de cosmaruri.Unde sperantele sunt invaluite de frica.Stii unde te afli?In inima ta.Nu exista speranta ca maine sa fie o zi mai buna.Nu exista dorinta de a face ca totul sa arate mai frumos.Cand te uiti la un trandafir rosu ce iti trece prin minte prima data?Cat e de frumos?Sau ca te poti intepa daca il atingi?Ar trebui sa te gandesi ca ce este frumos trebuie aparat.El se apara de oamenii care vor sa-l raneasca.Asa este si la tine.Tu vei zice ca incerc sa te amagesc,dar nu! Esti o fiinta minunata,care ar trebui sa emane caldura in jur.Sa radieze de bucurie.Viata este cruda si iti joaca feste in fiecare minut cand are ocazia.Nu-i da ocazia sa rada de tine.Aparate de tot ce te ademeneste spre intuneric.Esti ce vrei tu,nu ce vor altii.Inclesteaza-ti pumnii si fi gata de orice iti iese in cale.Exista momente cand cazi,dar nu uita ca sunt zile cand te ridici la loc.Te scuturi de praf si mergi mai departe cu mintea limpede,cu zambetul pe buze si privirea inainte.Demonstreaza ca totul are un sens in viata.Fiecare pas pe care il faci te duce mai aproape de ce iti doresti.Indeplineste-ti visele.Da-le aripi,dar mai intai trebuie sa le ajuti.Trebuie sa arati ca tu chiar iti doresti acest lucru.Ca iti doresti sa ai vise care se pot indeplini.Dar trebuie sa incerci sa le indeplinesti,nu doar sa stai si sa astepti minuni de la altii.Da-le tu startul,apoi totul vine de la sine.
    Si nu uita ca oricine arata mai frumos cu un zambet larg pe fata care sa-ti emane incredere in tine.

Un nou an...

     Stau rezemata de sifonier cu gandurile imprastiate.Nu stiu la care dintre ele sa imi indrept atentia.Oare la cum a trecut timpul pe langa mine pe nesimtite?Cum eu nu am reusit sa-l opresc?Uite si acum stau degeaba in loc sa-mi pregatesc lucrurile pentru a pleca.Si acest gand mi-a facut colturile buzelor sa se indoaie intr-un mic zambet.Este adevarat!Nu sunt ca toate acele fete care se pregatesc cu 10 ore inainte de a pleca.As fi vrut sa stiu ce trebuie sa fac.Sa-mi fac planuri multe in care as putea sa ma incurc, dar totusi as avea un plan atunci cand n-am scapare. Dar eu in schimb fac ce-mi trece prin minte pe moment.Chiar daca acel lucru poate fi si o tampenie.

     Tocmai s-a mai scurs un an din viata mea,iar eu tot aceasi persoana sunt.Fara sa-mi dau seama ca ma pierd in propriile ganduri,amintiri,...dorinte.Hmm!Ca veni vorba de vise,eu inca nu mi-am dat seama care sunt. Poate ca unul dintre ele este sa reusesc sa-mi pun aceea masca care nimeni sa nu-mi poate descifra sentimentele.Dar aceasta masca nu se gaseste in toate colturile din lume.Aceasta se gaseste in mine,doar ca eu inca nu am gasit-o.N-o voi gasi niciodata!Sau cel putin nu in fata cuiva,ci doar atunci cand sunt singura. Numai atunci cand ma inchid in mine si cu greu revin la loc.Desi niciodata nu-mi dau seama cand ma fura gandurile.Cred ca asta e o parte a mea de care nu pot sa scap.Pffu...Cu cat trec mai multi ani,cu atat cresc si amintirile.Atat de multe de care nu poti sa scapi orice ai face.Chiar daca ai inchide ochii,n-ai face decat sa nu vezi ce se afiseaza in fata ta,dar toate gandurile te-ar bantui.Doar timpul va decide.Parca el ar fi regele si noi umilii servitori.El face ce vrea cu noi:ne imbatraneste,ne face sa uitam,sa ne....schimbam.Oare ce va urma?Asta ramane de asteptat.Si voi astepta in liniste incercand sa inving tot ce imi apare in fata....

Un happy-end...(V)

      Urmatoarea zi a decurs mai groaznic.M-am trezit cu lacrimi in ochi si m-am chinuit sa ma imbrac si sa ma aranjez.Cu pasi marunti ,m-am indreptat spre liceu.Nu mi se mai parea nimic la fel de vesel ca ieri.Ironia sortii.Azi esti bucuros,iar a doua zis simti cum totul se prabuseste si nu stii cum sa scapi mai repede.Tot ce-mi vinea in gand era ochii lui Andrew cand mi-a spus ca ma iubeste.Mi s-a frant inima cand am vazut cu cata durere m-a intrebat de ce i-am facut asta.Cu greu ma abtineam sa nu plang pe strada,dar nu vroiam sa ma intrebe cineva ce am patit.Oricat de incet mergeam,am ajuns la liceu si am ramas surprinsa cand nu era mai nimeni in curte.M-am uitat la ceas si am incremenit.Ajunsesem cu o jumatate de ora inainte de a intra.M-am indreptat spre o banca din apropriere si am ramas acolo cu privirea infipta in pamant.Am tresarit la mana care m-a atins pe umar.Cand mi-am intors privirea,am vazut-o pe Eva.Oh!De ea aveam acum nevoie.Era ingrijorata pentru mine.
   -Ce-ai patit?m-a intreba ea.
   -Nu stiu...nu stiu ce sa fac.Ieri Andrew mi-a spus ca...ma iubeste.Si cum ma asteptam,aceste cuvinte o facu pe Eva sa tresare.
   -Cum adica ti-a spus aceste lucruri?Dar stie ca tu il iubesti pe Stephan.
   -A zis ca e vina lui ca nu mi-am dat seama ca el tine la mine.De ce,Eva?De ce nu mi-am dat seama?De ce nu te-am ascultat?Mi-am afundat capul in propriile maini.
   -Nu e vina ta,ci a lui.El filtreaza cu toate fetele.Nu aveai cum sa-ti dai seama daca spune adevarul sau nu.
     Dupa un moment de tacere,m-am ridicat in picioare.
   -Dar nu-i nimic.Acum stiu ce trebuie sa fac.
     Si n-am mai spus nimic mai mult.Cu pasi grabiti,m-am indreptat spre Stephan.Speram din rasputeri sa nu fac inca o greseala pe care s-o regret.El ma intampina cu un zambet si inainte ca el sa se aplece sa ma sarute, eu mi-am ridicat mana pentru al oprii.Inima imi batea tot mai puternic,iar picioarele imi tremurau,dar am reusit sa opresc tremuratul.Am inspirat adanc si am zis:
   -Uite,Stephan!Simt ca dragostea care ti-o port nu se potriveste cu relatia.Te iubesc!Nu neg,dar te iubesc mai mult ca un...bun prieten.Tin la tine si imi fac griji,dar simt ca in aceasta relatie nu trebuie sa aiba loc.Chiar imi pare rau daca ti-am facut sperante.M-a asteptam sa tipe la mine ca ma uraste sau sa plece suparat,dar in schimb mi-a zambit.
   -Ai dreptate,Rose!Am ramas uimita de cuvintele lui.Cred ca ar fi mai bine daca am fi avut o relatie de buni prieteni de la bun inceput,nu de indragostiti.Si eu te iubesc,dar eu la inceput credeam ca te vreau ca iubita.Acum auzind aceste lucruri venind din partea ta,mi-am dat seama ca eu tin la tine ca o buna prietena.Chiar mi-as dori ca aceasta relatie sa nu se strice,ci sa devina una de prietenie.
     I-am oferit o imbratisare calduroasa si mi-am adus aminte ca mai am o treaba de rezolvat.Dar fara sa iau in calcul si idea ca va suna clopotelul si ca orele vor incepe.Am oftat si am intrat in clasa.Mi-am petrecut urmatoarele ore gandindu-ma la o noua mutare si vazand ca vremea este de partea mea,am fost multumite.Cand a trebuit sa iesim,a inceput sa ploua.Si desigur ca multi nu se astepta la asta.Nici Andrew.Am mers cu doi metri in urma lui cu umbrela.
   -Sigur nu vrei sa vi sub umbrela mea?am intrebat eu cu un zambet pe buze.
   -Lasa-ma in pace,a zis el morocanos.
   -Dar o sa te uzi pana la piele,am continuat eu insistenta.
   -Si ce-ti pasa tie?El se oprii din mers,dar inca nu se intoarse cu fata la mine.Asa ca am continuat:
   -Ai sa racesti.
   -Si?Tie frica ca o sa-ti dau si tie?Stai la distanta de mine si vei fi fericita.
   -Vroiam sa te ajut,atata tot,am zis eu trecand pe langa el.Dar el ma prinse de mana.Era fix ce imi doream sa faca, desi aceea caldure a mainii lui mi-a facut inima sa bata mai tare.
   -Asta e singurul motiv?
   -Daca..ti-as spune ca mai am un motiv,ce ai zice?
   -Ca ai ceva sa-mi destainu-i.M-a tras de mana facandu-ma sa ma intorc cu fata la el.Rose Charlend,nu incerca sa-mi ascunzi ceva pentru ca nu vei reusi.
   -Serios?Nu mai spune.M-a tras si mai mult spre el incat puteam sa-i simt inima cum batea cu putere.Simteam cum dorinta de a ma saruta ardea in el la fel cum ardea si in mine.Il vroiam atat de mult incat nu ma mai puteam stapanii,dar nu am vrut sa fac greseala de a face eu primul pas.Buzele ni se intalnira si atunci a fost un moment magic.Ploaia se oprii.
   -Se pare ca am castigat pana la urma,zise el razand.
     Pe moment nu mi-am dat seama la ce se referea,dar apoi mi-am adus aminte cand mi-a spus ca oricum el va castiga atunci cand cand vorbeam cu Eva de Stephan.
   -Rose,eu chiar te iubesc!Te iubesc cu intreaga mea fiinta.Crede-ma ca nu am sa te las singura niciodata.
     Isi incolaci bratele in jurul meu si ma saruta inca o data.Acela era happy-end-ul pe care il asteptam.Desi la inceput nu mi-am dat seama ca un tip care ii place sa flirteze,se poate indragosti atat de mult.Dar e bine ca am facut alegerea corecta...

Ceva de neiertat..(IV)

      Vrea sa ma vada.Aceste cuvinte ma faceau sa topai intr-una.Dar m-am abtinut.Desi nu stiam ce-mi va spune,speram la ceva care sa sune a "vrei sa fim impreuna?".Cat mi-as dori sa spuna aceste lucruri. Dar...exista un dar care imi face zambetul sa dispara.Dorinta de a afla ce va spune ardea in mine.Din pacate,cat de mult mi-as fi dorit sa treaca mai repede orele,minutele...secundele,timpul nu ma asculta.La sunarea clopotelului am tresarit.Mi-a trebuit cateva secunde sa-mi dau seama ca acela era clupotelul ce-mi dadea vestea ca plecam.Atunci inima imi batu tot mai tare.Nu stiam ce sa fac.As fi vrut sa ma duc acasa si sa nu ma aflu in situatia de fata.Am oftat si mi-am indreptat pasii spre poarta liceului.Iesind din liceu am putut sa-l observ.Arata atat de bine,ca de obicei.Nu imi aduc aminte vreo zi in care el sa nu arate aranjat.Am mers mai departe purtand cu mine acea masca calma,desi simteam cum inima o ia razna.Eva a luat-o inainte si trecand pe langa mine m-ia soptit un "mult noroc".Aveam nevoie de el cu siguranta.M-am oprit in fata lui,iar el mi-a adresat unul dintre zambetele lui care imi reda increderea in mine.
    -Buna!incepu el conversatia.
    -Buna,am zis eu,desi cu greu imi abtineam tremuratul din voce.Imi facu semn cu mana ca sa mergem.
    -Si....cum a fost ziua?
    -Destul de OK,desi....M-am oprit din vorbit observand ca s-a pus in fata mea.
    -Bine!O sa zic direct.A inspirat adanc si a continuat: Nu te-am invitat sa te intreb ce mai faci.
    -Mda,asta mi-am dat seama,am zis eu glumind sperand ca-l fac sa se mai relaxeze.Dar el doar a zambi.Nu-mi puteam da seama de ce se fastacea atat.Adica dupa cum am observat ieri,se tot tinea in brate cu aceea fata.Asa a am zis sa-l ajut putin...mai mult.
    -Eu....as fi vrut...desigur daca vrei si tu sa....si l-am oprit sa mai continue sarutandu-l.
      S-a intamplat!Simteam cum incep sa-mi iau zborul de fericire.Bine..vorba vine pentru ca nu aveam cum sa-mi iau zborul.Dar acel sentiment ma facea sa uit de tot.Sa nu-mi pese de nimeni si de nimic,ci doar de noi doi si de acel sarut de care atarna tot universul meu.Am incercat sa ma retrag pentru ca nu cumva sa se simta stanjenit de faptul ca eu am facut primul pas.In schimb el m-a tras mai mult.Am tresarit putin ne asteptandu-ma la acest lucru.Simteam cum si el a asteptat ziua asta de multa vreme,dar nu a avut curaj.Deodata simteam cum ma cuprinde un sentiment puternic de vinovatie.Nu intelegeam de ce pentru ca nu aveam niciun motiv,dar totusi simteam ca aceasta fericire ranea pe cineva.Dar am incercat sa nu ma mai gandesc la acest sentiment afundandu-ma mai mult in saruturile lui.Pe urma am continuat sa mergem pana ma condus acasa.Cu gandul la aceasta zi, am atipit foarte usor.A doua zi radiam de fericire.Parca totul mi se parea mai viu colorat.Dar totul s-a spulberat cand l-am vazut pe Andrew.Era in fata mea si vedeam in ochii lui un licar de nervozitate.Trebuie sa admit ca acei ochi albastri-cenusii ma chiar infiorau,dar nu am vrut sa-i arat ca ma inspaimanta.Asa ca am ridicat mana ca sa-l dau la o parte din calea mea,dar in schimb el ma prins de incheietura mainii.
      -Da-mi drumu,nesabuitule!i-am zis eu incercand sa ma eliberez din stransoarea lui.Dar in schimb el statea tacut.Daca vrei ceva de la mine spune,daca nu,lasa-ma in pace.
      -De ce mi-ai facut asta?La auzul cuvintelor lui am incremenit.Poate ca eu sunt de vina pentru asta.Nu am stiut cum sa-ti arat mai mult ca sa intelegi....ce simt pentru tine.M-am rugat sa nu zica ceva ce voi regreta.Rose....eu chiar...te iubesc.
       Am ramas masca.Chiar a spus-o.Nu-mi venea inca sa cred.Chiar ma durea acest lucru mai mult decat forta cu care imi stragea mana.Ochii ma ardeau pentru ca imi abtineam lacrimile.Si in acel moment realizasem de ce aveam in mine acel sentiment de vinovatie.Din cauza lui.
      -Totul este in regula,Rose?m-a intrebat Stephan care se indrepta spre noi.
      -Da,totul e...bine.
       Mi-am smuls mana din stransoarea lui Andrew,iar el mi-a adresat unul din rarele lui priviri infricosatoare. Se pare ca trebuia sa ma obijnuiesc cu astfel de lucruri din partea lui, ca si cu prinderea incheieturii mele.Aceasta parte a lui ma facea sa ma cutremur.Acum trei zile se dadea la mine,iar acuma ma inspaimanta.Mi-am dus mainile in jurul gatului lui Stephan si l-am sarutat zicandu-i ca totul e OK si ca nu are rost sa-si faca griji.Ziua a trecut tot mai repede fara sa-mi dau seama cand a venit momentul sa plec spre casa.M-a condus Stephan desi am incercat sa-i zic ca nu era nevoie,dar el a refuzat.Cand am ajuns,el m-a sarutat in semn de adio.Acel sarut m-a facut sa ma simt mai bine.As fi vrut sa dureze o vesnicie.Andrew chiar stie cum sa...Ce am zis?De ce am mentionat numele lui?Proasto!Stephan!Stephan!Cu el esti.Aceasta greseala ma costat mult.A trebuit sa-i bolborosesc cateva scuze lui Stephan de ce nu pot sa mai raman,iar el a inteles ca trebuie sa ma odihnesc.