Lumea magica...

    Am reusit!Am gasit cheia care deschide toate usile imaginatiei,o lume in care totul e posibil,toate visele se pot implini si totul are un final fericit.O lume a cartilor.Stiu...plictisitor.Multi dintre noi spun: Am ceva mai bun de facut ; Imi ia din pretiosul meu timp ; Nu sunt atat de disperat de plictiseala incat sa citesc. Dar oare s-au intrebat ce este acolo atat de interesant incat toti vor sa citeasca,incat toti vor sa afle pana ajung la finalul cartii?Dar aceste carti sunt ca o poarta in mintea autorului.Deoarece nu exista scriitor care sa nu scrie macar o fraza din propria lui experienta transformata pentru a avea legatura cu povestea.Mi s-a pus intrebarea:De ce iti place sa citesti?Pe moment nu am stiut exact ce sa-i raspund si i-am zis pentru ca ma face sa ma relaxez.Dar gandindu-ma mai bine am reflectat la aceasta intrebare si am ajus la concluzia ca pentru ca este o lume plina de mister.Incepe cu lucruri banale...locul,personajele,timpul,dar pe la jumatatea cartii iti dai seama ca fiecare personaj ascunde un mister,un secret care vrei sa-l cunosti si uite asa nu poti sa lasi cartea din mana pana nu o termini.Nu multi simt cea ce simt si personajele,nu multi pot vedea ce vad si personajele,nu multi isi folosesc imaginatia atunci cand citesc o carte si la final spun a fost banal.Dar o data ce intri in rolul personajelor iti dai seama ca totul e magic.Deodata ajungi sa simti ce a vrut sa-ti transmita autorul,iar atunci cand o termini simti cum o parte din tine s-a dus o data cu finalul cartii.

    Pe langa bucuria de a gasi o lume minunata,sunt si trista pentru ca tocmai am pierdut o prietena.Am terminat de citit o carte de care m-am atasat foarte mult.Si nu numai de carte, ci si de personaje.In imaginatia mea mi-am inchipuit fiecare personaj cu ajutorul descrierii facute de autor.Nu m-am lasat pana n-am terminat-o de citit pentru a incepe alta,dar dupa ce am ajuns la final,am simtit cum o parte din mine si-ar fi dorit sa mai continuie.Dar nu pot sa ma opresc doar la ea.Dar exista o problema: fiecare are gusturile sale.De aceea fiecare trebuie sa-si aleaga singur cartile care sa-i faca placere sa le citeasca.Deci..a ta care este?

Un vis implinit...(I)

   Un hohot umplu linistea.Si pauza.Cand ma uit mai bine,observ ca toti aveau indreptate privirile spre mine si o mana ma atinse pe umar.
   -Ai patit ceva?imi zise Sophia.Toti am ras,numai tu pareai abatuta.
   Privita de toti,obrajii imi ardeau.Nu erau multi,doar patru.Eram unii dintre acei colegi care merg in aceasi directie spre casa.Si printre ei era...si el.Acel baiat care speri din rasputeri sa-ti vorbeasca, dar sa nu rada de tine.O singura privire spre el si atunci am sperat ca nu mi-am pierdut nicio urma de demnitate.Mi-am dres glasul si m-am uitat spre Sophia.
   -Sunt OK.Doar obosita,am zis eu schitand un zambet.De ce v-ati oprit?Hai sa mergem mai departe.
    Atunci toti si-au continuat discutia,iar eu am respirat usurata.M-am uitat spre Sophia care mi-a raspuns printr-un zambet.Deodata ne-am oprit uitand ca trei dintre noi o luau in alta directie ramanand doar eu si...el.Ne-am continuat mersul fara sa scoatem un cuvant.M-am uitat la el cu coltul ochiului sperand sa spuna ceva,dar nimic.Am inghitit in sec si mi-am facut curaj sa-i zic ceva.
   -Eu!am spus amandoi deodata.Am inceput sa radem,iar el imi facu semn sa zic eu prima.
   -Eu trebuie s-o iau pe aici,am aratat spre drumul spre care trebuia sa ma indrept sperand ca imi va zice sa mai stau cu el,dar am dat gresi.
   -Da...atunci ne vedem maine la liceu,spuse trecandu-si mana prin par.
   -Lucas...fara sa-mi dau seama mi-a iesit acest cuvant, ne mai stiind cum sa continui fara sa ma fac de ras.
  Inima incepu sa-mi bata tot mai tare,iar obrajii mei devenira rosii.Am vrut sa-i spun ca as vrea sa mai ramana cu mine,sa-i spun ce simt.As fi vrut sa-l iau de mana,sa-l imbratisez si apoi sa se termine cu un sarut.Dar tot ce am putut face a fost sa-i zic:
   -Sa ai o zi buna in continuare.Am schitat un zambet spunandu-mi in gand: Felicitari ai dat gresi inca o data.
   -Mersi,la fel,imi zambi si merse mai departe.

  Eu m-am uitat in urma lui,apoi m-am intors indreptandu-ma spre casa.Proasto!De ce nu i-ai spus ce simti pentru el?Pentru...pentru ca mi-e frica de reactia lui.Daca avea sa rada de mine?Sau mai rau,poate ca mi-ar fi spus ca niciodata sa nu-mi mai treaca asa ceva prin minte.El si cu mine.Poate chiar nu ne potrivim.Poate...Am auzit niste pasi parca alergand, apropriindu-se tot mai mult,si deodata am simtit o caldura.Cineva m-a luat in brate.Te rog,te rog sa fie el.Te rog.Cand m-am intors,el ma luat de barbie apropiindu-se de mine si...sarutandu-ma. Picioarele imi tremurau,iar ochii imi erau inlacrimati.Si atunci mi-am zis in gand: Multumesc!

Umbra zambetului...

     Ha!Ha!Ha! Ce amuzant esti."Cauta-ti pe altcineva!"Ce usor poti arunca niste cuvinte fara sa te gandesti la cat de dureroase sunt,cat de mult m-au lovit,ca o sageata, mi-au patruns in inima.Vroiam sa cad in genunchi si, cu ochii inlacrimati, sa-ti spun ca nu va mai exista nimeni caruia sa-i dau voie sa ma ia in brate,sa ma mangaie si sa-mi spuna cat de mult ma iubeste.Dar in schimb doar am stat ca o statuie, in timp ce tu ai plecat fara sa te uiti daca sunt bine sau ...nu.Nu!Nu sunt deloc bine.Din cauza ta nu pot sa mai fac nimic.Nu pot sa ma aproprii de nimeni pentru ca din cauza ta mi-am promis ca nu ma voi mai indragosti de nimeni.Si nici nu as putea.Daca as incerca sa ma gandesc la altcineva,tu apari imediat si-mi distrugi gandurile,visele si ajung iar la inceput,la amintiri,la tine....la despartire.Poate ca doar mi-e frica sa nu mai fiu ranita inca o data.Dar nu ar trebui sa-mi pierd speranta pentru cineva care nu a stiut cum sa ma pretuiasca.Daca tu mai dezamagit, asta nu inseamna ca altcineva nu v-a incerca sa ma faca sa zambesc,sa repare tot ce ai distrus tu.Am sa-i zambesc trecutului si am sa imbratisez viitorul sperand ca de acum drumul meu nu va mai fi umbrit de tine.

Anotimpul viselor...

    A venit toamna,desi inca nu sunt pregatita de ea.Anotimpul in care totul are o culoare stearsa.Frunzele ruginii si maronii cad usor pe pamant,iar copiii calc pe ele razand la zgomotul facut.Vantul ma mangaie usor pe par,iar asta ma duce cu gandul la momentele cand te jucai in parul meu.Aud loviturile facute de pantofi pe strada...toc-toc,toc-toc.Ca bataile inimii mele la fiecare atingere,mangaiere a ta.NU!! Nu trebuie sa ma gandesc la niciun moment petrecut cu tine.Dar cum, cand reusesc singura sa ma afund in amintiri si nu gasesc nicio funie care sa ma ridice la suprafata,la lumina.Raman in intuneric cautand o raza de soare printre norii cenusii.Parca si acum imi aud numele strigat de tine.Dar nu...parca nu esti tu.E o voce de fata,dar a cui?Trebuie doar sa ajung la ea...mai aproape..mai aproape..mai..

  -Stai aici sau vi la ora?
  -Hm?!?intreb eu parca trezita din somn si incercand sa descifrez cine imi vorbeste.
  -Vi la ora?

  -Da!Doar n-am sa stau aici sa ma uit pe geam toata ziua, nu?incerc eu sa mimez un raset.

    Era doar colega mea.Noroc ca mai este cineva care sa ma aduca inapoi de pe taramul viselor.Trebuie sa invat sa ma controlez sa nu ma mai gandesc la tine, ci sa infrunt fiecare amintire cu zambetul pe fata.

Pentru ca....te iubesc!

   Ploua....Ar trebui sa fiu fericita.Picaturile de ploaie ar trebui sa ma ajute sa uit toate momentele urate,toate clipele cand mi-am pierdut mintile pentru cineva....ar trebui sa te uit.De ce nu reusesc??Imi aud fiecare pas pe care il fac pe drumul ud,plin cu balti.Unde merg?Incotro sa imi indrept pasii?Nu pot sa ma intorc inapoi.Trebuie sa merg tot inainte cu mintea limpede.Dar cum?Cand orice coltisor din mintea mea e bantuita de tine.As vrea sa fug de toate acestea...de toate amintirile cu tine.Dar nu pot.Parca sunt prinsa in lanturi si trebuie sa gasesc cheia.Dar unde este?Unde pot gasi aceea cheie care sa ma ajute sa scap de toate amintirile?Nu exista si nu va exista niciodata.Desi am ochii inlacrimati, nu vreau sa plang.N-am sa mai plang niciodata pentru tine,pentru clipele acelea de mult pierdute.Parca te si vad stand la cativa metri de mine.Desi ma sterg la ochi,tu tot nu dispari.Oare?Oare sa fi chiar tu??Te-ai intors din nou la mine?Merg din ce in ce mai repede spre tine,dar brusc ma opresc.Ma uit in jurul meu,dar nimic.Unde ai disparut?Am inebunit...incat te vad pe tine peste tot unde merg.Asta inseamna ca te iubesc,nu?Chiar te iubesc.Ce mult mi-as dori sa fi aici,cu mine, sa vezi ce vad si eu....curcubeul...

Doar un vis...

   -Stai!!!se auzi un glas,iar o fata trecu pe langa mine.Stai!
   Dupa cine striga?mi-am zis in gand,dar cand ma uit incotro arata mana ei,am vazut un...baiat?Am pus semnul intrebari deoarece era cu spatele,dar dupa haine si dupa parul scurt era sigur un baiat.Dar oare cine era?Deodata am simtit cum inima imi batea tot mai tare.Sa fie cineva cunoscut?Daca era adevarat, atunci trebuia sa aflu cu orice pret.Am fugit spre fata sperand ca ea imi va spune.Era foarte simpatica.Avea parul brunet si carliontat,tenul alb,iar ochii caprui parca vrand sa ma hipnotizeze.
   -De ce fugi dupa el?Il cunosti?am intrebat eu,dar ea ,in loc sa-mi raspunda,mi-a zambit.Devenind tot mai agitata am luat-o de umeri si am intrebat-o cine este acel baiat.
   -Nu mai ti minte?Este....Si niciun raspuns.

   Unde au disparut cu totii??M-am ridicat si...nu a fost decat un vis.Dar a fost mult mai mult.Inca imi simt inima agitata.Oare chiar cunosteam acea persoana?
   Stau intinsa in pat cu ochii privind tavanul.Nu ma gandesc la nimic,dar nici conectata la prezent nu sunt.Clipesc des sperand ca asa trec mai repede minuntele,orele...ziua.Sa se faca din nou ora sa ma culc si sa continui visul,sa vad cine era acea persoana care imi face inima sa-mi iasa parca din piept.Poate era cineva important....sau doar imaginatia imi joaca feste.

Dragostea,jocul mult iubit...

    Cand suntem mici,relatia dintre o fata si un baiat se numeste prietenie.Apoi cand mai crestem se numeste atasare,iar fara sa ne dam seama ajungem la dragoste si brusc la fiecare atingere ne bate tot mai tare inima,ne tremura picioarele si simtim fluturi in stomac.Dar de fapt dragostea e un joc care are, desigur, si reguli. Daca ti cont de ele, castigi. Dar daca le incarci, te distrezi. La inceput alegem doi pioni: unul roz si altul albastru. Se arunca zarurile si ,ca deobicei, rozul incepe cu zambete si priviri. Albastrul ,in urma ei, cu replica "Buna!Te-am vazut pe aici si....esti singura?".Si de aici incepe toata distractia. Mesaje,telefoane,intalniri si brusc sunt impreuna formand cel mai dragut cuplu. Dar cum nimic frumos nu tine o vesnicie, pionul albastru face o mutare gresita si merge trei casute inapoi. De aici urmeasa lacrimile,noptile pierdute si mesaje de iertare. Si uite asa ajunge pionul albastru de unde a plecat, dar de data asta ne mai facand greseli, indragostindu-se tot mai mult,cu fiecare clipa,la fiecare atingere,cu fiecare moment aproapre de pionul roz.Dar oare....pana cand? Pana cand va tine acest joc? Pana va face celalalt un pas gresit? Sau poate cand vor realiza ca "noul vecin" este mai dragut,sau "sora celui mai bun prieten" te intelege mai bine? Asta vom afla la momentul potrivit. Dar nu uitati ca ce vrea sa faca dragostea cu noi ramane totusi.....un mister.