„Este doar un vis, Alice”, asta imi tot repet. Nu stiu daca o spun pentru ca asa este sau doar incerc sa ma conving ca nu e nimic real, ca ar trebui sa ma bag in pat si sa astept sa treaca totul. Ca a doua zi ma voi trezi din acest cosmar cu gandul ca totul va fi bine, ca speranta din interiorul meu inca nu si-a stins flacara, iar lacrimile mele nu s-au strecurat pana la ea. Dar nu ma voi trezi, ci ma voi scufunda si mai adanc in mintea mea. Voi ajunge acolo unde gandurile mele negre au pus stapanire, unde niciun zambet nu mai poate supravietui, nicio licarire a viselor, niciun chiob de dorinta nu va putea sta neatins. Aici totul este inghitit de intuneric.
Deschid usor ochii si las sa imi scape un mic oftat. Ma uit in jurul meu, dar cu un zambet amar pe buze constientizez ca iepurele alb nu va sari din vreun tufis spunandu-mi ca am intarziat si ca fericirea nu ma va astepta mereu. Asa este, nu ma va astepta. Dar nici nu va veni decat daca ii trimit o invitatie speciala. Numai asa se va sinchisi sa apara din umbra avand acea privire care te hipnotizeaza, iti patrunde in minte, in suflet si te citeste ca pe o carte, insa realizezi ca doar daca te lasa ea o vei putea imbratisa. Oh, este atat de egoista!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu