Vrea sa ma vada.Aceste cuvinte ma faceau sa topai intr-una.Dar m-am abtinut.Desi nu stiam ce-mi va spune,speram la ceva care sa sune a "vrei sa fim impreuna?".Cat mi-as dori sa spuna aceste lucruri. Dar...exista un dar care imi face zambetul sa dispara.Dorinta de a afla ce va spune ardea in mine.Din pacate,cat de mult mi-as fi dorit sa treaca mai repede orele,minutele...secundele,timpul nu ma asculta.La sunarea clopotelului am tresarit.Mi-a trebuit cateva secunde sa-mi dau seama ca acela era clupotelul ce-mi dadea vestea ca plecam.Atunci inima imi batu tot mai tare.Nu stiam ce sa fac.As fi vrut sa ma duc acasa si sa nu ma aflu in situatia de fata.Am oftat si mi-am indreptat pasii spre poarta liceului.Iesind din liceu am putut sa-l observ.Arata atat de bine,ca de obicei.Nu imi aduc aminte vreo zi in care el sa nu arate aranjat.Am mers mai departe purtand cu mine acea masca calma,desi simteam cum inima o ia razna.Eva a luat-o inainte si trecand pe langa mine m-ia soptit un "mult noroc".Aveam nevoie de el cu siguranta.M-am oprit in fata lui,iar el mi-a adresat unul dintre zambetele lui care imi reda increderea in mine.
-Buna!incepu el conversatia.
-Buna,am zis eu,desi cu greu imi abtineam tremuratul din voce.Imi facu semn cu mana ca sa mergem.
-Si....cum a fost ziua?
-Destul de OK,desi....M-am oprit din vorbit observand ca s-a pus in fata mea.
-Bine!O sa zic direct.A inspirat adanc si a continuat: Nu te-am invitat sa te intreb ce mai faci.
-Mda,asta mi-am dat seama,am zis eu glumind sperand ca-l fac sa se mai relaxeze.Dar el doar a zambi.Nu-mi puteam da seama de ce se fastacea atat.Adica dupa cum am observat ieri,se tot tinea in brate cu aceea fata.Asa a am zis sa-l ajut putin...mai mult.
-Eu....as fi vrut...desigur daca vrei si tu sa....si l-am oprit sa mai continue sarutandu-l.
S-a intamplat!Simteam cum incep sa-mi iau zborul de fericire.Bine..vorba vine pentru ca nu aveam cum sa-mi iau zborul.Dar acel sentiment ma facea sa uit de tot.Sa nu-mi pese de nimeni si de nimic,ci doar de noi doi si de acel sarut de care atarna tot universul meu.Am incercat sa ma retrag pentru ca nu cumva sa se simta stanjenit de faptul ca eu am facut primul pas.In schimb el m-a tras mai mult.Am tresarit putin ne asteptandu-ma la acest lucru.Simteam cum si el a asteptat ziua asta de multa vreme,dar nu a avut curaj.Deodata simteam cum ma cuprinde un sentiment puternic de vinovatie.Nu intelegeam de ce pentru ca nu aveam niciun motiv,dar totusi simteam ca aceasta fericire ranea pe cineva.Dar am incercat sa nu ma mai gandesc la acest sentiment afundandu-ma mai mult in saruturile lui.Pe urma am continuat sa mergem pana ma condus acasa.Cu gandul la aceasta zi, am atipit foarte usor.A doua zi radiam de fericire.Parca totul mi se parea mai viu colorat.Dar totul s-a spulberat cand l-am vazut pe Andrew.Era in fata mea si vedeam in ochii lui un licar de nervozitate.Trebuie sa admit ca acei ochi albastri-cenusii ma chiar infiorau,dar nu am vrut sa-i arat ca ma inspaimanta.Asa ca am ridicat mana ca sa-l dau la o parte din calea mea,dar in schimb el ma prins de incheietura mainii.
-Da-mi drumu,nesabuitule!i-am zis eu incercand sa ma eliberez din stransoarea lui.Dar in schimb el statea tacut.Daca vrei ceva de la mine spune,daca nu,lasa-ma in pace.
-De ce mi-ai facut asta?La auzul cuvintelor lui am incremenit.Poate ca eu sunt de vina pentru asta.Nu am stiut cum sa-ti arat mai mult ca sa intelegi....ce simt pentru tine.M-am rugat sa nu zica ceva ce voi regreta.Rose....eu chiar...te iubesc.
Am ramas masca.Chiar a spus-o.Nu-mi venea inca sa cred.Chiar ma durea acest lucru mai mult decat forta cu care imi stragea mana.Ochii ma ardeau pentru ca imi abtineam lacrimile.Si in acel moment realizasem de ce aveam in mine acel sentiment de vinovatie.Din cauza lui.
-Totul este in regula,Rose?m-a intrebat Stephan care se indrepta spre noi.
-Da,totul e...bine.
Mi-am smuls mana din stransoarea lui Andrew,iar el mi-a adresat unul din rarele lui priviri infricosatoare. Se pare ca trebuia sa ma obijnuiesc cu astfel de lucruri din partea lui, ca si cu prinderea incheieturii mele.Aceasta parte a lui ma facea sa ma cutremur.Acum trei zile se dadea la mine,iar acuma ma inspaimanta.Mi-am dus mainile in jurul gatului lui Stephan si l-am sarutat zicandu-i ca totul e OK si ca nu are rost sa-si faca griji.Ziua a trecut tot mai repede fara sa-mi dau seama cand a venit momentul sa plec spre casa.M-a condus Stephan desi am incercat sa-i zic ca nu era nevoie,dar el a refuzat.Cand am ajuns,el m-a sarutat in semn de adio.Acel sarut m-a facut sa ma simt mai bine.As fi vrut sa dureze o vesnicie.Andrew chiar stie cum sa...Ce am zis?De ce am mentionat numele lui?Proasto!Stephan!Stephan!Cu el esti.Aceasta greseala ma costat mult.A trebuit sa-i bolborosesc cateva scuze lui Stephan de ce nu pot sa mai raman,iar el a inteles ca trebuie sa ma odihnesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu